Ce faci când ai 26 de ani și ești absolvent de Medicină? Cel mai probabil nu te gândești la o carieră în IT. Povestea mea e, însă, diferită, și sper să îi inspire pe toți cei care vor să își schimbe drumul în viață și sunt pregătiți să investească în asta.
Lucram, deja, ca asistent medical în cadrul UPU-SMURD Cluj când am decis să fac schimbarea majoră în viața mea profesională. Chiar dacă am absolvit specializarea Asistență Medicală în cadrul facultății de Medicină, în liceu urmasem un profil Mate-Info, deci știam înspre ce mă îndrept. Ce nu știam era cât de multă voință și răbdare aveam să consum.
Cu riscul de a prelungi tranziția spre noua carieră, am decis să-mi păstrez job-ul în toată perioada de pregătire. Provocarea cea mai mare a fost ca să-mi găsesc motivația necesară ca, epuizat după o tură de 12 ore, să mă pun la calculator și să rămân concentrat pe ce aveam de învățat. Poate chiar mai dificil a fost să-mi schimb modul de gândire. Medicina e un domeniu în care înveți „tocind”, ceea ce nu se aplică în IT, unde gândirea logică e baza.
Schimbările nu se întâmplă peste noapte, eu am avut nevoie de 2 ani ca să mă simt cu adevărat „un IT-st”, timp în care am învățat singur, apoi m-am înscris într-un internship în .msg Romania și am obținut oferta de angajare. Dar dacă gândești în termeni de carieră pe viață, e o perioadă chiar foarte scurtă.
Să faci development înseamnă oricum să înveți continuu, pentru că tehnologiile se schimbă, proiectele se schimbă și ele. Pe mine mă ajută să urmăresc pagini dedicate, uneori pornesc de la un reel descoperit pe Instagram și apoi încep și caut mai multă informație atunci când îmi termin munca. Nu este deloc dificil, Internetul e plin de resurse gratuite, dar principala metodă rămâne „learning by doing”, mai ales atunci când ești încă la început de drum. Acum lucrez ca Front-End Dev pe un proiect pentru Mercedes. Colegii seniori mă ajută tot timpul, însă încerc să mă descurc cât mai mult singur, e important să nu-mi pierd exercițiul studiului.
Dacă te gândești să începi o carieră în IT, poate te ajută să înțelegi că fiecare zi va fi altfel. Uneori vei avea senzația că ești pregătit, în alte zile ți se va părea că nu o vei scoate la capăt. Poate te vei gândi chiar să renunți, am trecut și eu prin asta. Domeniul este, însă, foarte larg, îți poți descoperi zona care ți se potrivește cel mai bine, că e Back- End, Securitate sau Mobile Dev. Dacă nu știi cum să alegi, folosește-te de rețeaua pe care o ai, caută-ți un mentor, urmează neapărat un internship și, la un moment dat, vei descoperi care e locul ce-ți aduce cea mai mare satisfacție. Important e să gândești pe termen lung: dacă nu-ți place locul în care ești acum, sigur nu-ți va plăcea nici peste 10 ani, deci cu cât faci schimbarea mai repede, cu atât mai bine pentru tine.