Eu am studiat Marketingul, dar, după ce am terminat studiile, am realizat rapid că acel domeniu nu era cu adevărat pasiunea mea. Acum 4 ani, o cunoștință mi-a atras atenția asupra activității msg România și chiar mi-a făcut o recomandare pentru poziția de Test Engineer, știind că pasiunea mea este IT-ul. Am acceptat provocarea și, după ceva timp, am făcut schimbarea de la Test Engineer la Automation Engineer.
În prima lună am avut un program de training pe partea teoretică și practică, care m-a pregătit pentru poziția de Test Engineer, unde am venit fără așteptări. Tot drumul de 4 ani încoace a contribuit la dezvoltarea mea profesională.
În momentul de față lucrez pe un proiect pentru o companie de asigurări medicale din Elveția, în care echipa din Cluj și cea din Elveția se ocupă de testarea regresivă a sistemului. Fiind primul meu proiect, am ocazia să dobândesc multe skill-uri tehnice, dar și skill-uri de tip soft, precum abilitatea de a comunica eficient într-un mediu profesional.
Provocările de zi cu zi vin odată cu munca remote, unde comunicarea eficientă este esențială. Pe plan tehnic, una dintre provocări ar fi importanța învățării rapide, în scurt timp, a tehnologiilor noi. Depășesc aceste provocări prin learning by doing și perseverență.
Deși am venit fără așteptări, la msg România am găsit un mediu dinamic, plin de spirit și de know-how. Oricând te împotmolești, există cineva care te poate îndruma și te poate ajuta să depășești orice obstacol.
Sfatul meu pentru cineva interesat să își înceapă sau să își continue cariera la msg ar fi: Just go for it, it will be fun :)!