Există foarte multe moduri să îți consumi pasiunea pentru IT și, în mod ideal, de-a lungul timpului, poți să experimentezi până când vei descoperi formula ideală. În cazul meu, am pornit de la freelancing și, cel puțin o perioadă, a fost ceea ce mi-am dorit. A venit, însă, un moment în care mi-am dat seama că experiența pe care o dobândeam devenea tot mai limitată. Pentru că mi-am dorit să învăț mai mult, în 2016 am decis să mă alătur echipei .msg Romania.
Schimbarea majoră a venit odată cu AudiConnect, proiectul în care am început să lucrez cam la un an de la angajare și în care sunt implicat și astăzi. Sunt foarte entuziasmat de acest proiect deși ar putea să pară ciudat după atâția ani. Mă identific cu el pentru că simt că am evoluat odată cu el. Fiecare etapă, de la trecerea în cloud, la pașii făcuți înspre mobile, la extinderea spre noi și noi microservicii, totul a însemnat și ceva nou pentru mine de descoperit, de la tehnologie la oamenii noi pe care am ajuns să îi cunosc. Dacă la început eram doar 3 oameni din Cluj implicați, acum am ajuns la o echipă de 20 la care se adaugă și colegii din Germania, undeva, în total, suntem 50 de colegi care dezvoltăm noi și noi features.
E imposibil să te plictisești iar suportul clientului ajută mult. Faptul că am avut șansa să mergem în fabrică, să avem parte de un tur al liniei de producție și să testăm direct pe mașini serviciile pe care le dezvoltăm ne-a dat o nouă viziune asupra proiectelor noastre. Acum dezvoltăm servicii pentru vehicule electrice, deci viitorul poate să ne ducă în noi și noi direcții. Asta îmi dă energie ca, la rândul meu, să pot să mă gândesc la noi competențe în care aș putea să cresc.
Programele de mentorat în care am fost implicat în ultimul timp mi-au deschis apetitul să explorez zona de frontend, oferindu-mi posibilitatea să mă spre un fullstack developer, care completează foarte bine interesul meu pentru a-i susține și pe cei ce vor să dezvolte o carieră în IT. Lucram deja pe proiecte sociale cu adolescenți pe care îi inițiem în domeniul nostru, iar propunerea de a coordona studenți aflați în ani terminali a dat o nouă amploarea acestei preocupări. Îmi place să cred că îi pregătesc nu doar pentru carieră, ci și pentru viață și sper să aibă șansa să găsească și ei un loc într-o companie deschisă, cu o cultură sănătoasă, în care colegii îți sunt și prieteni. Eu am găsit asta aici, în .msg Romania.
În momentul actual lucrez pe o poziție de Controller pentru departamentul de Public Sector al msg. Fiind un departament într-o creștere accelerată, în ultimii ani continuă să mă "împingă" de la spate să cresc în ritm cu el.
Un lucru pe care l-am apreciat încă de la început și care a rămas constant pe parcursul anilor, este atmosfera deschisă și pozitivă din msg la toate nivelurile, inclusiv la nivelul trainingurilor interne; printre preferatele mele s-au numărat Workshop-ul 7 Wege zur Effektivität și Training-urile KNOW.
Ce mai mare provocare a fost creșterea continuă și accelerată a departamentului. Cum am depășit această provocare? Cu siguranță nu singur! M-a ajutat enorm de mult spiritul de echipă al colegilor. Am depășit provocările împreună, în echipă.
De-a lungul anilor, mi-am dezvoltat diverse abilități, precum capacitatea de analiză și compararea diverselor date, răbdarea, dar și abilitățile de utilizare al Excel-ului.
Ce m-a încurajat pe mine când am ales să plec de la compania anterioară pentru a mă angaja la msg România au fost cuvintele unei foste colege (a cărei soț lucrase în această companie). În momentul în care a aflat că urma să aleg msg România, mi-a spus doar atât: Best Deal!