Noua ediție SAP Technologies Lab pornește la drum în noiembrie cu formatul remote: curs + laborator. Cei 15 participanți vor petrece 6 ore/săptămână învățând un limbaj nou de programare și vor avea ocazia să își pună în aplicare cunoștințele deja acumulate de OOP și baze de date. Cele 4 săptămâni de cursuri și laboratoare vor fi ocazia perfectă pentru a deprinde bazele și pentru a oferi o imagine globală participanților despre ecosistemul SAP. Programul va continua cu un internship interactiv, în primăvară, care reprezintă etapa de aplicare a celor învățate - prin dezvoltarea unei aplicații. Internshipul odată finalizat îi va conduce pe participanți către primul lor job în domeniu.
Formatul programului merge dincolo de cel obișnuit și propune o incursiune în lumea SAP-ului, atât din punct de vedere tehnic, cât și din punct de vedere business.
Un astfel de program are numeroase avantaje, cei care vor participa vor putea deprinde un limbaj nou de programare și ulterior vor putea învăța și aspecte de business specifice modulelor pe care vor lucra. Cei care aleg să își continue activitatea în domeniu vor avea oportunitatea de a lucra în proiecte pentru clienți mari și foarte mari din industriile precum Insurance/Reinsurance, dar și Dairy/Meat. Pe lângă cunoștințele de business despre aceste ramuri vor dobândi și tehnici de programare în ABAP. – Ana-Maria Foglietta, Manager Departament
Ecosistemul SAP pune la un loc aplicații inteligente, al căror scop este gestiunea, analiza și extensia datelor într-o singură platformă, atât pentru medii cloud, cât și pentru medii on premise. Practic, cu ajutorul sistemului, compania are access la date în timp real. – ne explică Adrian Iovan, Unit Manager. Aflăm de la Cristian Codre, Head of department, că datorită unuia dintre proiectele de success derulate în ultimii ani, am devenit partenerul de încredere al Zürich Insurance Group pentru partea de dezvoltare de soluții pe modulul de Reinsurance. Colegii noștri sunt implicați activ, în contact direct cu clientul, pentru a putea transforma cerințele business complexe în soluții tehnice implementate cu ajutorul limbajului de programare ABAP.
Din acest proiect fac parte și doi absolvenți SAP Technologies Lab din ediția de vară de anul acesta. Intrați pe proiect au început o serie de traininguri în direcția FS-RI, fiind mentorați de colegii cu experiență din echipă.
Venind direct de pe băncile facultății, te aștepti ca dinamica la locul de muncă să fie asemănătoare... sau cel puțin eu așa mă așteptam. Am fost plăcut impresionată să văd că aici nu ești tratat cu superioritate, nu se așteaptă din partea ta ca din prima zi să stăpânești toate cunoștințele... Aici suntem prieteni și ne ajutam reciproc. – Amadea Goron, absolvent SAP Technologies Lab 2021
SAP Technologies Lab este unul dintre pilonii de bază ai #msgEducates, un proiect ce înglobează toate programele de training din .msg România. Este gândit în așa fel încât să vină în sprijinul studenților și al celor care doresc să își înceapă cariera în domeniul IT. Bazele acestuia au fost puse de către experți, care nu au uitat ce a însemnat viața de student. Sub această umbrelă, noi concepem programe care se axează pe tehnologii de actualitate și care îi pregătesc pe participanți să intre în lumea proiectelor reale.