Continuăm seria de articole pe tema #msgbuilds, prin intermediul căreia ne propunem să aducem mai multă notorietate în jurul experților tehnici din cadrul echipei msg România. Pe parcursul perioadei următoare vom reveni cu câte un interviu în care vom explora activitatea oamenilor care construiesc msg România prin activitatea lor de zi cu zi.
◦◦◦
Vă prezentăm povestea lui Adrian Schwartzkopf, Tech Lead în departamentul Automotive al msg România. În anul 2009 Adrian își începea cariera ca Java developer, urmând ca trei ani mai târziu să se alăture echipei noastre. Încă de atunci și până astăzi, Adrian face parte din departamentul Automotive unde a avut oportunitatea de contribui la dezvoltarea de soluții pentru clienți precum BMW, Volkswagen, Daimler-Mercedes și Audi. În plus, printre responsabilitățile lui Adrian se numără și activități specifice de dezvoltare a arhitecturii platformelor și technical coaching.
msg: Povestește-ne puțin despre proiectul la care lucrezi în prezent pentru unul dintre cei mai mari jucători de pe piața automotive din lume. Care este scopul proiectului și ce soluție dezvoltă echipa msg România?
Adrian Schwartzkopf: Așa cum spune și sloganul clientului nostru, Daimler-Mercedes, „Das Beste oder nichts”, calitatea a fost și este unul dintre principiile fundamentale ale acestui concern, iar noi suntem aici pentru a susține viziunea lui.
Clientul nostru se află în plin proces de modernizare a infrastructurii curente, având ca obiectiv simplificarea și migrarea în Cloud a aplicațiilor care facilitează managementul calității. Pe scurt, soluția pe care o implementăm noi își propune să reducă numărul de pași și timpul necesar verificării unei piese.
msg: Care au fost calitățile echipei msg România care ne-au recomandat pentru a implementa cu succes acest proiect?
A.S: Echipa noastră a început activitatea pe acest proiect la începutul anului 2017, urmând să lansăm aplicația până la sfârșitul acestui an, timp în care am reușit nu doar să ne desfășurăm activitatea la standardele de performanță cu care eram obișnuiți, ci să ne și rezervăm timp pentru a învăța tehnologii noi. Atitudinea, agilă și deschisă spre a adopta soluții inovative a jucat un rol important în succesul acestui proiect.
Un alt aspect esențial în buna funcționare a echipei a fost faptul că partea de development a fost implementată 100% în Cluj. Ne-a ajutat foarte mult libertatea de a discuta live, față în față, nu doar pentru a rezolva problemele, ci și pentru moralul echipei, în general. Teamwork made the dream work ☺
msg: Cine sunt utilizatorii finali ai platformei și care ar fi cele mai importante acțiuni pe care un utilizator le efectuează pe platformă?
A.S: Utilizatorii finali ai acestui produs sunt împărțiți în două categorii: furnizori de piese auto din întreaga lume, precum și inginerii din departamentul de management al calității din Daimler.
Printre operațiunile cele mai frecvente aș enumera:
- Selectarea proceselor de testare necesare verificării calității unei piese
- Planificarea strategică a procesului de verificare
- Încărcarea și vizualizarea rezultatelor de testare a calității
- Calcularea costurilor de testare
- Generarea raportului final care cuprinde rezultatele de testare și costurile aferente procesului de verificare.
msg: Cum am sumariza know-how-ul nostru despre industria Automotive?
A.S: Compania noastră are o experiență de peste 40 de ani în dezvoltarea de aplicații dedicate industriei automotive. Ne numărăm printre companiile de top din acest sector, care colaborează cu cei mai mari clienți din industria automotive germană și nu numai. În acest sens, transferul de know-how se realizează de la o generație, la alta.
Se știe deja că depunem eforturi în mod constant în direcția de continuous learning, la nivel de companie. O inițiativă importantă este Automotive Technology Academy, pornită de un grup de colegi entuziaști, care se implică în activități de knowledge-sharing și consiliere tehnică pentru clienții noștri din automotive.
Specific industriei, am asigurat și acuratețea practicilor de legal și safety, asigurându-ne că respectăm întocmai cerințele clientului și aplicăm procedurile și recomandările venite din partea departamentului nostru de Information Security & Safety.
msg: Ce ne poți povesti despre stack-ul de tehnologii pe care l-am adoptat?
A.S: Am optat pentru Kubernetes din dorința de a facilita portabilitatea și automatizarea anumitor procese. Acest instrument de orchestrate este scalabil, robust și open-source—exact ceea ce aveam nevoie pentru acest proiect.
Am schimbat stack-ul de tehnologii pe parcursul proiectului, cu intenția de implementa o aplicație bazată o soluție de viitor care ne ajută să reducem costurile operaționale și să dezvoltăm rapid componente noi. Folosim un mix de tehnologii și soluții care ne permite să aplicăm principiile de DevOps.
Momentan servim peste 38.000 de useri în jurul lumii, ceea ce presupune nevoia de a avea un stack care permite flexibilitate, indiferent de numărul de useri și funcționalități. Arhitectura de tip microservices ne ușurează activitatea operațională și de mentenanță, oferindu-ne posibilitatea de a actualiza diverse componente ale aplicației fără a avea downtime. Ba mai mult, inclusiv partea de software development este mai permisivă în ceea ce privește tehnologiile care se pot instala în sistem fără a influența performanța generală a aplicației.
msg: Ce părere are clientul Daimler despre felul în care am implementat proiectul?
A.S: Munca noastră este apreciată, iar clientul este mulțumit de felul în care s-a desfășurat activitatea până acum. Datorită metodologiilor Agile și Scrum, am putut ajunge la un nivel de colaborare pe care l-aș descrie ca fiind eficient, bazat pe încredere între membrii echipei noastre și responsabilii de proiect din echipa clientului. Echipele s-au cunoscut și live, efectuând mai multe vizite în România și în Germania pe parcursul anilor, ceea ce a fost benefic pentru noi.
msg: Cum arată viitorul industriei automotive? Putem spune că msg România contribuie la evoluția acestei industrii?
A.S: Cred că industria automotive se află într-o perioadă de schimbare în direcția digitalizării. Automobilul nu mai este considerat doar un instrument de transport, ci și un instrument care va fi folosit cu scopul de a transmite informații și chiar cu scop de entertainment. Aici vorbim despre soluții de connected cars și mașini autonome, care sunt deja o realitate. În plus, se poate observa trendul de producție a mașinilor electrice.
Experiența noastră cu clienții din industria automotive ne-au permis accesul la anumite proiecte pe care le-aș numi strategice în schimbarea status quo-ului acestei industrii. Printre acestea aș numi implementarea standardelor de WLTP (Verificarea și Testarea Emisiilor CO2) pentru mai mulți clienți, precum și al aplicațiilor de verificare a calității care respecta cele mai înalte standarde și cerințe legale din UE, SUA și China și, nu în ultimul rând, soluțiile de connected car pentru concernul Volkswagen și Audi.
După părerea mea, această industrie are un mare potențial în perspectiva transformării digitale. Un rol important îl are deschiderea față de tehnologiile bazate pe inteligență artificială, de altfel folosite cu scopul de a automatiza anumite procese, cum ar fi cele de producție sau dezvoltarea unor soluții de tip Internet of Things pentru a reduce timpii de producție, sau chiar încurajare a trendului de Zero Waste.