Despre program
msg CareerStart își propune pregătirea tinerilor studenți sau pasionați de vasta lume a dezvoltării software pentru un loc de muncă în domeniul IT & C.
Programul nostru se focusează pe două direcții principale de dezvoltare profesională. În primul rând, ne concentrăm pe transferul de cunoștințe tehnice de la experții noștri, la participanți cu scopul facilitării procesului de învățare a unor limbaje de programare și unelte specifice. Ulterior, adresăm dobândirea unor aptitudini non-tehnice sau, cum le mai spunem noi, „soft skills”, de altfel absolut necesare în munca de zi cu zi—metodologia Agile, munca în echipă, comunicare și feedback, time managementul și multe altele.
Beneficii program
msg CareerStart oferă, în primul rând, oportunitatea de a învăța câteva dintre cele mai de actualitate tehnologii, sub îndrumarea unor colegi cu experiență din cadrul companiei, care ocupă poziții de Lead și Senior Consultant. Mai mult decât atât, participanții au posibilitatea de a vedea, în mod concret, ce înseamnă munca în echipă în contextul aplicării metodologiei Scrum.
Pe lângă partea teoretică, din procesul de învățare face parte și provocarea lansată la începutul programului și anume dezvoltarea unei aplicații web, de la A la Z, care să le permită participanților să aprofundeze cunoștințele teoretice într-un use case real.
Procesul de selecție
În general, prioritizăm candidații care au în portofoliu inițiative sau proiecte la care au contribuit sau pe care le-au dezvoltat în timpul liber; tehnologiile folosite sau execuția proiectului sunt mai puțin importante decât dedicarea și disponibilitatea de care dau dovadă. Pentru noi, acest aspect este un barometru care ne indică faptul că acei candidați au determinarea de a urma o carieră în domeniu din pasiune.
Desfășurarea programului
Partea I a programului: studiu individual, teoretic și practic
Prima parte a programuluI msg CareerStart este alocată trainingului tehnic. În această etapă, participanții sunt împărțiți în două grupe și anume echipa de Back-end și cea de Front-end. Așa cum indică și numele grupelor, activitatea lor se concentrează pe tehnologii specifice; grupa de Back-end va parcurge un training de Spring, iar cea de Front-end un training de React. Pe parcursul programului de training, participanții vor parcurge aspectele teoretice și, în paralel, vor construi, în mod individual, o aplicație de e-commerce. Ambele grupe vor fi asistate și mentorate de către experții noștri dedicați programului, al căror scop este să ofere clarificări, sfaturi și code review. Această etapă a programului se încheie cu o serie de prezentări introductive pe teme precum Scrum și AWS, realizate de către experții noștri.
Partea a II-a a programului: muncă în echipă
În cea de-a doua parte a programului, participanții vor forma echipe de lucru cu scopul de a realiza un proiect comun folosind cunoștințele tehnice dobândite în prima parte. Instalarea și administrarea proiectului în AWS va face parte din responsabilitățile echipelor, sub atenta îndrumare a unui mentor msg România care va prelua responsabilitatea de Product Owner.
Așteptări de la participanți
Creativitatea, proactivitatea și o atitudine pozitivă sunt elementele a căror prezență ne indică o compatibilitate puternică cu cultura msg România și lasă loc pentru oportunități de carieră în cadrul companiei noastre la absolvirea programului.
Output program
Punctul forte al msg CareerStart este că te ajută, în esență, să faci saltul de la mindset-ul de student, la cel de specialist—posibilitatea de a aplica cunoștințele dobândite într-un proiect real, aplicarea metodologiei Agile, organizarea și prioritizarea taskurilor, susținerea unei prezentări și munca în echipă sunt doar câteva dintre ele.
Un rol important în dezvoltarea viitorilor specialiști îl joacă evaluarea activității fiecărui participant. La sfârșitul programului, mentorii evaluează nivelul de aprofundare a abilităților tehnice, lucrul în echipă și individual, precum și angajamentul participanților. În baza concluziilor, participanților care prezintă cele mai bune rezultatele li se prezintă oportunități de carieră în cadrul echipei msg România.
Despre mentori
Mentorii msg Career Start sunt colegi din cadrul departamentului de Insurance, care, la rândul lor și ei și-au început cariera alături de msg România prin participarea la programe de instruire organizate de companie. În prezent, colegii noștri ocupă roluri de Lead sau Senior Consultant, coordonând echipe și proiecte de dezvoltarea de produse sau custom development.
Dacă ești interesat și dorești să faci următorul pas spre o carieră în IT, aplică la program prin site-ul msg CareerStart .