Am început anul cu o nouă serie de reușite la nivel de grup: msg a devenit Advanced Consulting Partner AWS.
Ce presupune parteneriatul cu AWS
Obținerea acestui parteneriat presupune o serie de certificări care evaluează cunoașterea experților noștri în amănunt a soluțiilor AWS, precum și adoptarea bunelor practici de implementare a acestora.
“Încă de la începutul anului trecut, grupul msg și-a propus să atingă următorul nivel de parteneriat AWS, și anume Advanced Consulting Partner; un obiectiv care părea, la acel moment, destul de ambițios. Mulțumită implicării comune în cadrul grupului msg, fie prin sprijinul activ al demersului, fie prin obținerea certificării, contribuirea la proiecte de nișă sau prin intermediul feedback-ul primit din partea clienților, am reușit să facem acest pas până la finele anului 2019. Promovarea nivelului de parteneriat cu AWS în mediul DACH ne va consolida expertiza tehnică și ne va accelera considerabil creșterea de business în sectorul Cloud. Din punct de vedere tehnic, călătoria noastră nu se oprește aici — printre numeroasele noi opțiuni și avantaje pe care le conferă noul statut Advanced Partner se regăsesc:
- Alocarea de noi resurse și oportunități dedicate, din partea AWS
- Participarea la "Managed Service Provider Partner Program" și "Well-Architected Partner Program"
- Activarea programului de competențe AWS pentru msg.”
- Horea Rațiu, Business Unit Manager msg România
Trei dintre colegii noștri au obținut deja certificarea AWS Solutions Architect-Associate: Alexandru Ilieș, Andrei Ștefanie și Victor Ionescu. Alți zece colegi se află în plin proces de certificare. Le urăm mult succes!
Certificările AWS – un pas important în dezvoltarea programatorilor msg Romania
Pe parcursul pregătirii, colegii noștri s-au familiarizat cu noțiuni de arhitectură și migrare în siguranță a aplicațiilor în AWS, precum și proiectarea de soluții noi, bazate pe principiile arhitecturii de design care încorporează cerințele clientului și, nu în ultimul rând, identificarea de soluții de implementare și bune practici pe întreaga perioadă a ciclului de viață a unui proiect.
Alexandru Ilies, IT Consultant msg Romania ne povestește despre experiența lui: „chiar și înainte de a parcurge această pregătire, cunoșteam anumite servicii ale platformei și am interacționat cu ele—crearea de mașini virtuale sau a unui serviciu Bucket S3 pentru fișiere, spre exemplu. Pe parcursul pregătirii am studiat în detaliu serviciile puse la dispoziție de AWS, felul în care acestea se integrează, și, cel mai important, cum se pot implementa în proiecte reale. La sfârșitul studiului aveam o viziune clară (și nu doar teoretică) asupra a ceea ce presupune un sistem distribuit scalabil, securizat, și robust.”
Deși studiul individual a stat la baza pregătirii pentru certificarea AWS, colegii noștri s-au întâlnit în mod regulat, pe parcursul a șase luni, pentru sesiuni de lucru și feedback. În plus, echipa a beneficiat de un training intensiv de trei zile pentru punerea în practică a unor noțiuni teoretice.
Victor Ionescu, Lead IT Consultant msg Romania ne spune impresia lui despre pregătire: ”dincolo de competențele pe care le-am dobândit, poate cel mai valoros fapt pe care l-am realizat odată cu obținerea certificării a fost efortul constant pe care l-am depus la nivel de grup.” Alexandru completează: „putem spune că am avut mixul potrivit—curiozitatea, perseverența și ambiția necesară pentru a reuși împreună.”
Noi competențe, noi oportunități
„AWS este lider de piață în ceea ce privește dezvoltarea de soluții IaaS (Infrastructure as a Service) în Cloud. Această certificare este valoroasă atât pentru mine, cât și pentru compania noastră, deschizând noi orizonturi pentru proiecte în această zonă.”, spune Victor.