În BMW, inovația începe din structura proceselor de producție și calitate, ce trebuie să se deruleze impecabil. Din 2019, aplicațiile ce unesc aceste eforturi sunt dezvoltate de o echipă mixtă româno-germană din .msg Group.
Quality Management Comprehensive este numele proiectului pentru care lucrează, în prezent, 20 de oameni din echipa .msg Romania, din Cluj și Tg Mureș. Proiectul este unul foarte complex, implicând numeroase aplicații ce comunică între ele, module de calcul și baze de date ale căror principal rol este de indexare a calității producției în toate fazele sale. O singură bază de date poate avea, la rândul ei alte 4 componente integrate, urmărind un autoturism de la poarta fabricii până la ieșirea lui din garanție sau o eventuală revenire în service.
Pentru zona de producție, sistemul are soluții la fel de complexe. De exemplu, un muncitor care lucrează la bordul unei mașini are acum acces la un întreg ansamblul de aplicații ce îi poate genera rapoarte astfel încât să elimine preventiv riscurile și posibilele erori care pot apărea în producție și la maturitatea unui produs.
Fiind dezvoltat pe atât de multe nivele, adoptarea metodologiei DevOps în proiect a fost absolut necesară, iar BMW a ales să dezvolte soluția alături de echipa .msg group. Cu ajutorul acesteia, programatorii reușesc să livreze permanent noi features și să asigure mentenanță. Echipa lucrează în principal în Java, JSF/Primefaces, Angular, SAP, Python (pyspark). Pe partea de creare și vizualizare de date mai utilizeaza și SAP BO, în timp ce partea de baze de date este livrată prin Oracle SQL și PostgresSQL.
Pentru integrarea, uniformizarea și transmiterea datelor, în unele aplicații, se folosește tool-ul bazat pe ETL Informatica. Totodată, pentru partea operațională se mai folosesc tool-uri de monitorizare precum Grafana sau pentru loguri WinSCP.
O viziune clară asupra businessului e foarte importantă pentru a putea dezvolta soluții. Fără aceasta, unui programator i-ar fi aproape imposibil să înțeleagă ce are de făcut, iar munca este în principal de echipă, pentru ca orice este dezvoltat să poată fi integrat la nivel macro în proiect.
„Este un proiect care te educă permanent, pe de-o parte prin diversitatea lucrurilor pe care trebuie să le faci să funcționeze împreună, apoi prin șansa de a lucra alături de colegi absolut geniali de la care ai în fiecare zi ceva nou de învățat. „ , spune Mihai Matei, IT Consultant în echipă.
Viitorul este în Cloud, iar echipa își pregătește deja adăugarea în portofoliu a unor noi tehnologii precum Azure și AWS.