Când faci lucruri din suflet și rezolvi nevoi punctuale, cu rezultate palpabile, conceptul de echipă-familie nu mai e doar un șablon corporatist. Studiu de caz de succes: programul #msgFamily.
În 2021, Lavinia Nicoară și Cristina Crișan erau două mămici proaspăt întoarse din concediu de maternitate, pline de entuziasm dar cu aceleași dileme: cum se vor împărți între muncă și familie? Vor mai avea timp și pentru ele? Mai există timp de cafele cu colegii când știi că programul tău e atât de aglomerat? Au preferat să nu caute singure răspunsurile, ci împreună cu ceilalți colegi aflați în situații similare, ba chiar să facă un pas în plus și să creeze un spațiu în care oricine, oricând, va putea să profite de tot ce începeau să descopere împreună. Așa a luat naștere programul .msgFamily.
Devii părinte? Bun venit în .msgFamily!
Știi momentul acela fain când pe mail intră invitația la petrecerea de Crăciun? Pentru un părinte proaspăt întors la muncă, după concediul de maternitate sau paternitate, e mai mult un motiv de panică și alegeri dificile..msg Family a fost conceput exact pentru a răspunde acestei nevoi: să-i ajute pe colegi să navigheze între decizii și să găsească un echilibru între viața profesională și cea de familie.
Pentru fiecare părinte care se întoarce la muncă, echipa de 7 voluntari din .msg Family oferă o discuție 1:1 de suport, în care se abordează noul rol dublu – mamă/tată și angajat. Aceste discuții continuă apoi ocazional, în funcție de nevoile fiecărei persoane.
În plus, compania oferă, prin intermediul programului, cadouri pentru nou-născuți și sprijin pe parcursul sarcinii, astfel încât părinții din companie să simtă că aparțin unei comunități care le înțelege provocările și le oferă soluții.
O comunitate în creștere
În prezent, .msg Family a devenit o comunitate impresionantă, reunind aproximativ 200 de părinți și 300 de copii. Se întâlnesc fie în workshop-uri educative pe teme precum psihologie, nutriție, parenting, fie la petreceri tematice precum Family Day și Christmas Kids Party, unde copiii angajaților primesc cadouri și au parte de activități distractive.
“Cea mai dragă amintire din acest proiect este organizarea primului eveniment Family day. Am adus împreuna peste 250 de părinți și copii, într-o locație de vis, ne-am jucat, am socializat și ne-am bucurat de un 1 iunie ca în povești. Am apreciat să văd cât de frumos se dezvoltă comunitatea și cât de mult contează pentru această categorie de angajați evenimentele dedicate lor.” , își amintește Lavinia Nicoară, una dintre inițiatoarele proiectului și mamă a două fete.
Doar în 2024, 337 de colegi din Cluj, Târgu Mureș și Timișoara au participat la cele patru sesiuni online, având ca teme sănătatea femeilor și bărbaților, echilibrul emoțional și educația copiilor, toate gândite adaptat și cu scopul de a îmbunătăți stilul de viață.
Pentru a sprijini părinții să-și găsească cât mai ușor resurse a fost creată și o bibliotecă dedicată părinților, unde aceștia pot găsi resurse utile pentru autoeducație.
.msgFamily – familie pentru alte familii
Suportul oferit în echipă este extins permanent și în exterior, prin foarte multe acțiuni pentru comunitate. Sunt vizate în special familiile vulnerabile ce au dificultăți în a oferi copiilor lucruri necesare zi de zi, dar și momente de bucurie. Prin campaniile Back to School se oferă pachete de rechizite pentru aproape 200 de copii defavorizați, iar iarna a devenit o tradiție să primim Scrisori către Moș Crăciun pe care echipa le primește cu drag și pregătește sute de cadouri personalizate pentru copii din comunități sărace.
„În 2023 și 2024, copiii din Apuseni și cei din Bobâlna mi-au arătat, încă o dată, ce înseamnă inocența pură și bucuria sinceră. Ochii lor mari, plini de mirare și recunoștință, atunci când au primit cadourile, mi-au confirmat că, uneori, un gest atât de mic pentru noi poate însemna totul pentru ei. Sunt recunoscătoare că fac parte dintr-un proiect care nu doar aduce oamenii împreună, ci și creează amintiri care ne vor rămâne în inimă pentru totdeauna.”, spune Loredana Suciu, una dintre cele mai active membre .msg Family și mama unei fetițe de 8 ani.
Planuri de viitor
În cei 4 ani de existență, proiectul s-a dezvoltat mereu organic, cu idei venite de la colegi, chiar dacă sunt sau nu părinți. Timpurile se schimbă și atunci când ești părinte ai nevoie să înveți permanent. Una dintre cele mai recente acțiuni, conferința 4 Moms, de exemplu, i-a ajutat pe cei din echipă să înțeleagă cum îți pot ghida copiii în lumea digitală și cum îi pot proteja de pericole de care, până acum câțiva ani, nici nu se discuta.
Dincolo de acțiunile propriu-zise, .msg Family este o declarație despre implicare, grijă și empatie. Totul este gândit pentru a oferi o stare de bine și soluții pentru clipe când orice persoană are nevoie să simtă că nu e singură în complicatul rol de părinte.
Pentru că familia contează – atât la birou, cât și acasă!